Viața e scurtă. Zâmbește cât timp mai ai dinți. 
Nu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că la televizor auzim și vedem cele mai năstrușnice chestii. Și nu mă refer la canalele tv dedicate copiilor, ci la acelea care se pretind serioase, la canalele de știri.
Ceea ce mă surprinde de mai multă vreme este felul în care este prezentată vremea. Astăzi la Realitatea, prezentatoarea anunța, afișând un zâmbet larg, că pe parcursul acestei zile se va înregistra cea mai mare valoare termică din acest an, că din iarnă trecem direct în vară. Și că meteorologii au și alte vești bune. Nu e bine pentru nimeni, nici pentru noi, nici pentru natură, că trecem de pe o zi pe alta de la iarnă la vară. E de speriat! Natura este din ce în ce mai dezechilibrată, iar acest lucru are consecințe catastrofale!
La situații similare suntem martori și vara când zilele nesfârșite de caniculă și secetă sunt prezentate ca zile frumoase, iar când apare vreun norișor rebel, în rândul prezentatorilor meteo bântuie tristețea cauzată de faptul că „vremea se înrăutățește”. Ploaia e normală! Ploaia e necesară! Ploaia înseamnă viață!
Ce-o fi cu acești oameni? Ne întrebam până acum „unde sunt zăpezile de altă dată?”, acum ne întrebăm „unde sunt primăverile și toamele de altă dată?”. Nu e normal să ne topim la soare în martie, dar televizorul bate orice realitate…
E martie, prima lună a primăverii, luna care debutează cu două evenimente dedicate în special femeilor. Astăzi aș vrea să fac câteva remarci legate de ziua de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii.
Am fost învățați de mici că la 8 martie este frumos să-i cumperi mamei un buchet de flori, un cadou, o atenție, ceva… Bărbații trebuie să dăruiască femeilor din viața lor, atât partenerei cât și colegelor de la serviciu, flori.
Sărbătoarea aceasta își are originea în lupta de emancipare a femeii. Nu este nimic rău în a sărbători femeia, mama, dar această zi este prilejul unor manifestari care nu fac deloc onoare femeilor. A devenit o modă în toate orașele, ca de 8 martie, să fie organizate petreceri dedicate în exclusivitate femeilor, iar la aceste petreceri principala atracție sunt numerele de striptis masculin. Femei care se consideră adevarate doamne, sub pretextul că se distrează și ele o dată pe an, participă la aceste petreceri. Mi-e greu să înțeleg cum o femeie care își iubește și își repectă soțul, poate accepta să participe la astfel de manifestare și să se mai și distreze. O seară petrecută în compania prietenelor, o seară între fete, nu este un lucru de condamnat, dar o seară în care femeile admiră masculi plini de mușchi care le dansează în poală cu mișcări lascive este o chestie care depășește cu mult limitele bunului simț. Cred că și în acesată situație, dorința femeii de a fi egală cu bărbatul, este cât se poate de dezonorantă, mai mult, chiar cred că femeile depășesc în sens negativ bărbații, atâta timp cât, mulți dintre soții acestor femei nu au frecventat niciodată un club de striptis feminin…
Mama, reperul de moralitate, cea care pune bazele educației copiilor, mama care veghează nopți în șir pentru ca somnul puiului ei să fie lin, nu are nicio legătură cu imaginea femeii care aplaudă și își exprimă aproape isteric admirația pentru bărbatul gol din club…
Anul bisect este un an calendaristic de 366 de zile. Ziua pe care anii bisecți o au în plus față de anii calendaristici comuni se adaugă lunii februarie (29 de zile). Anii bisecți se repetă din patru în patru ani; sunt bisecți anii ale căror ultime două cifre formează un număr divizibil cu patru (exceptând anii: 1100, 1300, 1500 etc.).
În Irlanda este o tradiție care spune că femeile pot cere în căsătorie un bărbat doar în anii bisecți. Se spune că această tradiție a fost inițiată în Irlanda de Sfântul Patrick sau de Brigid din Kildare în sec. V, însă tradiția nu a fost atestată înainte de sec. XIX. Se presupune că în anul 1288 Regina Margareta a Scoției (pe atunci avea 5 ani și locuia în Norvegia), a dat o lege prin care bărbatul care refuza o cerere în căsătorie trebuia să fie amendat. Se cerea o compensație care ar fi constat într-o pereche de mănuși de piele, un trandafir, o liră și un sărut.
În unele locuri tradiția a fost restrânsă pentru a împiedica cererile în căsătorie făcute de către femei până în ziua de 29 februarie (anul bisect modern), sau până la 24 Februarie (anul bisect medieval).
Filmul “An Bisect” (Leap Year), apărut în 2010, o are pe Amy Adams în rolul Annei Brady care plănuiește să călătorească la Dublin, Irlanda pentru a-l cere în căsătorie pe prietenul ei Jeremy (Adam Scott) pe 29 februarie, deoarece, conform unei tradiții irlandeze, un bărbat care este cerut în căsătorie în această zi trebuie să accepte. Înfruntă o schimbare majoră cand vremea rea îi schimbă călătoria planificată la Dublin, dar cu ajutorul unui hangiu străbate țara într-o savuroasă aventură și sfârșește prin a se logodi cu el.
Majoritatea oamenilor sunt surprinzător de incorecți la detectarea zâmbetelor false. O posibilă explicație pentru acest lucru poate fi că este mai ușor pentru oameni să meargă înainte dacă nu știu întotdeauna ce gândesc cu adevărat ceilalți.
Deși zâmbetele false adesea seamănă foarte mult cu zâmbetele veritabile, ele de fapt sunt ușor diferite, deoarece ele sunt provocate de mușchi diferiți, care sunt controlați de părți diferite ale creierului.
Zâmbetele false pot fi acționate la comandă, deoarece semnalele creierului care le crează vin din partea conștientă a acestuia și fac ca mușchii zigomaticului mare din obraji să se contracte. Aceștia sunt mușchii care trag colțurile gurii spre exterior.
Zâmbetele veritabile, pe de altă parte, sunt generate de partea inconștientă a creierului, deci sunt involuntare. Când oamenii simt plăcere, semnalele trec prin partea din creier care procesează emoțiile. Pe lângă faptul că fac ca mușchii gurii să se miște, de asemenea fac să se contracte mușchii care ridică obrajii, mușchiul orbicular al ochiului și partea orbitală, făcând ochii să se încrețească și sprâncenele să coboare ușor.
Liniile din jurul ochilor apar uneori și în cazul unui zâmbet fals viguros, iar obrajii se pot ridica, făcând să pară ca și când ochii se contractă și zâmbetul este adevărat, dar sunt câteva elemente cheie prin care putem distinge aceste zâmbete de cele reale. De exemplu, când un zâmbet este original, cuta ochiului (partea de piele a ochiului dintre sprânceană și pleoapă) se mișcă în jos, iar capătul sprâncenei coboară ușor.
Oamenii de știință pot deosebi zâmbetele veritabile și cele false folosind un sistem de codificare numit S.C.A.F. – Sistemul de Codificare a Acțiunilor Faciale (Facial Action Coding System – FACS).
-
Caută