Zâmbește

Zâmbetul e acea lumină la fereastra feței tale care spune lumii că ești acasă.

Arhive Zilnice: February 1st, 2012

Data: 01.02.2012 | Categoria: Articole | Răspunsuri: 0

Eu cred în vise
Am fost tentată, în repetate rânduri, să cred că cinicii, aceia care spun lucrurilor pe nume cu orice preţ, cei care nu se îmbată niciodată cu apă rece sunt adevăraţii privilegiaţi ai sorţii (eu cred că soarta este „handmade”), pentru că ei nu riscă niciodată să se izbească într-o bună zi de asfaltul dur şi rece al realtăţii. Ei acolo locuiesc – bine înfipţi în realitate – o pot cântări, o pot anticipa. Ei trăiesc la limita îngheţului, sunt mereu calculaţi, previzibili, monotoni, dar sinceri, uneori poate prea crud şi inutil de sinceri. Ei sunt aceia care au reuşit în viaţă până undeva la un nivel mediu, pentru că dincolo de acest nivel e nevoie de un strop de nebunie pe care ei şi-o refuză, la fel cum îşi refuză şi visele. Doar visătorii, marii şi adevăraţii visători, ajung dincolo de această limită. Ca să ajungi foarte sus e nevoie de un vis pe care nimeni înaintea ta nu a îndrăznit să-l viseze. Visătorii nu sunt niciodată mediocri, nu sunt niciodată călduţi, dar nu sunt nici înţeleşi sau acceptaţi. Visători au fost Shakespeare şi Steve Jobs deopotrivă.
Totuşi, nu toate visele se împlinesc, dar de foarte multe ori nu izbânda ne face mai puternici, ci lupta în sine. Cât timp crezi în visul tău, ai pentru ce să lupţi, ai pentru ce să te trezeşti dimineaţa. De aceea, eu aleg să cred în vise…