Zâmbește

Zâmbetul e acea lumină la fereastra feței tale care spune lumii că ești acasă.

Arhive pe Categorii: Articole

Data: 07.03.2010 | Categoria: Articole | Răspunsuri: 0

De ce tipa oamenii cand sunt suparati? Tipam deoarece ne pierdem calmul, dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? Tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, dar nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
De ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.

07 martie 2010 – scris de Toni

Data: 10.01.2010 | Categoria: Articole | Răspunsuri: 0

Zambim pentru ca zambetul e acea lumina la fereastra fetei tale care spune lumii ca esti acasa.
Zambim pentru ca zambetul este cea mai ieftina metoda de infrumusetare.
Zambim pentru ca lumea e mult mai stralucitoare atunci cand o privim din dosul unui zambet.
Zambim pentru ca zambetul e acea curba care indreapta toate lucrurile.
Zambim pentru ca oamenii arareori observa hainele vechi atunci cand ii intampinam cu un zambet larg.
Zambim pentru ca viata e precum o oglinda. Obtinem cele mai bune rezultate atunci cand ii zambim.
Zambim pentru ca zambetul e drumul cel mai scurt intre doua suflete.
Zambim pentru ca ziua in care nu zambim e o zi pierduta.
Zambim pentru ca zambetul nu costa nimic, dar ofera mult.
Zambim pentru ca zambetul ii imbogateste pe cei ce il primesc fara sa ii saraceasca pe cei ce il daruiesc.
Zambim pentru ca desi dureaza doar clipa, amintirea unei zambet poate dainui o viata.

10 ianuarie 2010 – scris de Ana Anghel

Data: 25.05.2009 | Categoria: Articole | Răspunsuri: 0

Nu fi de neinlocuit. Daca nu poti fi inlocuit, nu poti fi promovat.

25 mai 2009 – scris de Toni

Data: 01.03.2009 | Categoria: Articole | Răspunsuri: 0

Iubeste, zambeste, spune tot ce vrei, joaca-te cu un copil, ajuta un batran, alege-ti o stea pe cer, spera sa ti se indeplineasca o dorinta, accepta un compliment, spune-le celor dragi ce mult ii iubesti, imagineaza-ti ca n-ai nici o grija, fa-ti un cadou… respira adanc…
E PRIMAVARA!!!

01 martie 2009 – scris de Alina

Data: 26.02.2009 | Categoria: Articole | Răspunsuri: 0

Rade soarele in cer… De peste primaveri, ani, anotimpuri ne regasim oameni noi si mereu aceiasi. Suntem si nu suntem intr-o continua cautare a noastra si a anotimpurilor din vechime visate, despre care credem ca ne-ar aduce acea revelatie la umbra careia viata noastra ar inflori. Si totusi, rade soarele in cer, primavara e afara, la indemana mea, a ta, a noastra. Ce ne poate opri, totusi sa-i iesim in intampinare?

Zilele trecute, usor trista, in ciuda primaverii, in ciuda soarelui biruitor, ma plimbam visatoare pe strazile aglomerate al orasului. Si, brusc, m-am desteptat din visare: o intreaga poveste de viata imi iesise in cale. Vazusem un tanar frumos, surazator, ce purta in priviri intreaga stralucire si biruinta pe care soarele primaverii le imprastia cu generozitate peste fiinta trecatorilor prea grabiti pentru a-l remarca. Care-i poate fi povestea? Nu stiu. Nu am de unde sa stiu, atata doar ca se afla intr-un scaun cu rotile. Se poate intampla si asta in viata. Ce nu am putut atunci sa inteleg, ce, poate, nu inteleg nici acum, e zambetul lui: cum putea sa zambesca cand el nu avea nici maini, nici picioare si e putin probabil sa se fi nascut asa. Povestea lui si-o poate imagina cu usurinta oricine, totusi. Dar eu eram usor trista, usor nostalgica si, zarindu-l, un imens sentiment de culpabilitate mi s-a prabusit peste suflet. Nu aveam dreptul sa fiu altfel decat recunoscatoare si multumitoare pentru toate cate le am. El zambea, dar maini sa-si mai faca o cruce sau sa intoarca paginile unei carti nu mai avea, nici picioare sa colinde strazile sub mangaierile tandre ale primaverii. Ce purta acel om in suflet dincolo de zambet? Pentru el, parca viata si-a inchis toate usile si toate ferestrele. Sa-i fi ramas visele, acele vise a caror frumusete e cu atat mai sublima cu cat e de stiut ca niciodata in lumea in care soarele primaverii rade in cer, ele nu vor deveni realitate si nu sunt in pericol sa se banalizeze.

Dar dincolo de mine si de el, dincolo de primaveri, e un Dumnezeu al iubirii caruia tanarului din scaunul cu rotile ii da puterea sa zambesca, iar mie mi-l scoate in cale tocmai ca sa inteleg ca nu am dreptul sa ma simt trista, nostalgica sau in alt fel: am dreptul sa fiu fericita, atat de fericita precum soarele ce rade in cer.

26 februarie 2009 – scris de Ana Anghel