Zâmbește

Zâmbetul e acea lumină la fereastra feței tale care spune lumii că ești acasă.

20.04.2011 | Scris de Ana Anghel | Categoria: Articole | Comentarii: 0

Sunt momente in viata in care trebuie sa ne luam ramas bun. Ne despartim pentru ca oamenii pleaca… Oamenii dragi ne pleca. Sau noi plecam…
Despre despartiri
Ne luam ramas bun de la oameni care nu vor sa mai ramana, de la oameni care, desi ne-au iubit candva, peste sufletul lor s-a asternut explicabil sau nu, raceala… Spun mereu ca iubirea adevarata este iubirea vesnica, este iubirea care nu se consuma, iubirea care invinge timpul si spatiu. Asa sa fie, oare? Ce facem atunci cand o mare iubire se termina in dispret, in ura? Anulam totul si spunem ca nu a fost iubire, ca ne-am inselat? Sau poate prea multa filozofie nu rezolva un fapt simplu de viata: totul se schimba, totul se transforma… Ne luam ramas bun, cum spuneam, de la oamenii care au avut candva un loc in sufletul nostru si trebuie sa-i lasam sa plece, sa o facem demn, curat, pentru ca iubirea se poate manifesta doar in libertate.
Ne luam ramas bun, apoi, de la cei care pleaca din viata. Se zice ca fiecare zi ce trece ne aduce tot mai aproape de propria moarte si asa este, dar, cu toate acestea, de fiecare data cand cineva pleaca dintre noi, acest lucru ne surpride, ne socheaza, ne copleseste. Sunt cazuri dramatice, sunt cazuri in care acest lucru se intampla neasteptat unor persoane tinere, deci aceste reactii sunt firesti, dar aproape acelasi sentiment ne incearca si cand e vorba de persoane in varsta. In fata ineviatabilului trebuie sa ne plecam capul si sa ne acceptam limitele. Intr-o zi si noi vom pleca.
Cred cu convingere ca cea mai grea pierdere nu este aceea pe care o aduce moartea, ci pierderea pe care o pricinuieste uitarea, ura, dispretul. Poti iubi pentru tot restul vietii un om drag care s-a stins, iar in aceasta situatie, tocmai iubirea va fi cea care va vindeca ranile, va sterge lacrimile, apoi ne vor ramane amintirile, amintiri care la inceput vor durea, apoi, cu trecerea timpului se vor distila si se vor transforma in esente pure, care incet, incet, te vor face sa zambesti si sa realizezi ca vechile dureri sunt acum experiente care te-au facut sa evoluezi, sa te transformi in ceea ce esti in prezent.

26.03.2011 | Scris de Ana Anghel | Categoria: Articole | Comentarii: 1

Aud deseori remarci de genul „ce repede trece timpul in ultima vreme“. M-am plans si eu nu o data de acest lucru. Asa sa fie oare? Este timpul relativ sau noi il percepem ca fiind relativ? Ne traim clipele la maxim si incercam sa fructificam fiecare secunda sau lasam vremea sa ni se scurga prin vene, apoi cand ne trezim la finalul unei zile irosite ne plangem ca timpul a trecut prea repede si nu am facut nimic?

Raspunsurile la aceste intrebari pot sa difere mult de la o persoana la alta, dar un lucru este sigur: in viata celor mai multi dintre noi exista ceva care ne asasineaza timpul, viata, e un drog subtil care creaza o dependenta teribila. Ma refer la televizor. Daca trecem prin oricare din satele tarii vom constata ca si pe cele mai amarate cocioabe exista o antena TV. Am intrat chiar eu in locuinte cu pamant pe jos dar cu televizor asezat la mare cinste pe unica masa din dotarea “gospodariei” sau pe dulap. Televizorul e un membru al familiei, e indispensabil. Gasim solutii, improvizam si putem trai fara frigider sau masina de spalat, dar nu fara televizor. Venim acasa de la munca si primul lucru pe care il facem e sa punem mana pe telecomanda ca sa vedem ce s-a mai intamplat in lume. Mancam adesea in fata televizorului. Avem televizor in fiecare camera, poate si in bucatarie. Ne trezim cu televizorul si adormim la televizor. E important sa fim informati, e important sa stim ce se mai intampla in lume si ce “surprize” ne-a mai pregatit guvernul, dar toate astea le putem afla si de la stirile de la radio.
Televizorul ne-a acaparat celor mai multi dintre noi vietile. Serile nu ni le mai petrecem stand de vorba cu cei dragi, ci uitandu-ne impreuna cu ei la TV. Mesele in familie sunt si ele adesea viciate din acelasi motiv. Nu realizam ca in felul acesta relatiile interpersonale au de suferit, ca ne trezim tresarind sau plangand la dramele pe care le urmarim la TV si ne neglijam dramele personale. Uitam cine suntem, uitam cine sunt cei de langa noi. Ne certam cu sotul sau sotia pentru telecomanda, ne ranim unii pe altii pentru ca nu putem sa renuntam la un meci sau nu concepem sa ratam aventurile vreunei Rosalinde. Ne asezam in fata televizorului de multe ori pentru a ne deconecta pentru cateva minute, pentru a ne relaxa, dar acele cateva minute se transforma in ore, creaza dependenta, creaza un obieci prost de care ne este aproape imposibil sa ne debarasam. Ne incarcam memoria cu lucruri total nefolositoare. Cui foloseste si la ce poate sa foloseasca cuiva detaliile sordide din divorturile unor personaje lipsite de morala, valoare, inteligenta sau nesfarsitele polemici politice? Ascultam opinii mai mult sau mai putin avizate si nu mai suntem capabili sa formulam opinii proprii. Foarte grav este faptul ca nu constientizam aceste lucruri, ca ne credem stapani pe situatie dar nu suntem atata timp cat alegem televizorul in defavoarea persoanelor din jurul nostru care la randul lor prefera TV-ul in defavoarea noastra.
Sa stingem televizorul si sa ne relaxam in liniste. Sa stingem televizorul si sa alegem ca seara in locul unui film sau in locul unei emisiuni mondene sa jucam carti sau sah sau table cu partenerul sau chiar sa ne citim unul altuia o carte care nu trebuie sa fie foarte complicata. Sa stingem televizorul si sa ne jucam cu copiii nostri, sa le stimulam imaginatia educandu-le gustul pentru lectura (iar cea mai buna metoda in acest sens este exemplul personal). Sa luam o minge si sa iesim cu ei in fata blocului si sa uitam de varsta, de kilogramele in plus sau de ce o sa zica vecinii. Sa stingem televizorul si sa ne ascultam unii pe altii pentru ca viata noastra este cea pe care o traim si nu pe cea a strainilor de pe ecranul rece, iar timpul care trece nu se mai intoarce. Ocaziile pe care le ratam sunt ocazii pierdute pentru totdeauna. Copilul tau nu va avea de doua ori 3 sau 5 sau 10 ani si nu vei mai avea ocazia sa retraiesti alaturi de el candoarea fiecarei varste. Sa stingem televizorul pentru ca ne consuma inutil viata, energia, chiar si banii.

22.03.2011 | Scris de Antonio Roman | Categoria: Articole | Comentarii: 0


Zambetul e ca stergatorul de parbriz: nu opreste ploaia, dar iti permite sa iti vezi de drum.

22 martie 2011 – scris de Antonio Roman

19.03.2011 | Scris de Ana Anghel | Categoria: Articole | Comentarii: 0

Ganduri bune la inceput de primavara.

Primavara e aici, ne bate cu razele soarelui la fereastra in fiecare dimineata tot mai devreme. E anotimpul renasterii, e un nou inceput, de aceea e momentul cel mai potrivit sa ne facem ordine in viata si in ganduri, sa ne improspatam si sa pornim mai departe cu forte noi. Iata 3 pasi pe care ar trebui sa ii urmam pentru ca primavara sa ajunga si in sufletele noastre:
1. Sa ne facem ordine in ganduri, sa credem in noi insine. Lucrurile pe care le facem sunt determinate de ceea ce gandim. Actiunile noastre ne determina obiceiurile, obiceiurile ne definesc caracterul, iar caracterul ne influenteaza destinul. Deci ceea ce traim sau vom trai porneste din interiorul nostru, din ceea ce noi gandim.
2. Sa ne punem in evidenta calitatile. Fiecare dintre noi are calitati de care este mai mult sau mai puin constient. Aceste calitati trebuie descoperite si puse in valoare, trebuie sa ne concentram asupra lucrurilor pe care le facem bine sau foarte bine fie la locul de munca, fie in timpul liber ca hobby.
3. Pentru un viitor mai bun trebuie sa ne impacam cu trecutul, asa ca o fina analiza a experintelor prin care am trecut de-a lungul vietii ne poate ajuta sa ne intelegem mai bine, sa ne descoperim potentialul, dar si limitele, sa intelegem in ce fel anumite eveniment ne-au conturat convingerile despre oameni si viata.
Sa incercam sa facem din fiecare zi o zi speciala, sa profitam de micile bucurii ale vietii si sa nu asteptam sa ni se intample lucruri iesite din comun, sa nu ridicam standardele sperantelor noastre dincolo de limita rezonabilului sau previzibilului. Lucruri minunate se pot intampla, iar farmecul lor e si acela ca ne iau prin surprindere.
O primavara frumoasa tuturor.

19 martie 2011 – scris de Ana Anghel

26.12.2010 | Scris de Antonio Roman | Categoria: Articole | Comentarii: 0

Mi se intampla destul de des ca atunci cand sunt pe strada si intalnesc o alta persoana (pe care poate nu am mai vazut-o niciodata), sa imi zambeasca si chiar sa ma salute. Raspund in aceeasi maniera si fiecare isi continua drumul. La inceput mi s-a parut ciudat, chiar m-am simtit stanjenit, nestiind cum sa reactionez. De cateva ori chiar am intors capul discret ca sa ma asigur ca acel zambet imi era adresat mie si nu altei persoane ce venea din spate. Acum acel zambet mi se pare firesc, natural si imi transmite o stare de bine.
Zambetul si acceptarea
In relatia cu alte persoane acceptarea joaca un rol foarte important. Acceptarea este una din cele mai adanci dorinte ale omului. Cand venim pe lume cel mai mult ne dorim ca sa fim acceptati de parinti si sa fim iubiti neconditionat. Cand crestem avem nevoie in continuare de aceasta dragoste si acceptare. O metoda foarte simpla prin care poti fi acceptat este zambetul. Cand zambesti unei persoane exprimi acceptare. De fapt, studiile in domeniul psihologiei interpersonale, sugereaza ca atunci cand doi oameni se intalnesc pentru prima data, si chiar si la urmatoarele intalniri, primul lucru care are loc este o relatie de acceptare sau neacceptare. Este transmisa prin limbajul corporal, prin expresiile fetei, prin tonul vocii, dar pana ca relatia sa fie stabilita, nu are loc nici o alta comunicare, iar tu poti initia aceasta relatie foarte simplu printr-un zambet si o acceptare neconditionata a celeilalte persoane, indiferent cine ar fi ea.

In legatura cu zambetul s-a facut un studiu interesant, care arata ca atunci cand zambesti, nu faci doar ca persoana cu care vorbesti sa se simta pozitiv, dar zambetul, efortul de a zambi, declanseaza endorfinele din creier si iti ofera o stare generala de bine. Chiar si un zambet nesincer este mai bun decat o incruntatura sincera. Asadar zambeste, forteaza-te sa zambesti, si vei descoperi ca o sa te simti ca atunci cand zambesti doar prin a-ti face un obicei de a zambi altor oameni.

26 decembrie 2010 – scris de Antonio Roman